Renunță la fumat și simte beneficiile din chiar primele 20 de minute!

Să te relaxezi sau să-ți bei cafeaua fără o țigară poate părea un obicei cu totul nerealist, dar odată ce vei depăși starea de frustrare datorată poftei de nicotină, vei găsi că renunțarea la fumat este mult mai ușoară decât credeai.

Cel mai bun moment pentru a renunța la fumat este CHIAR ACUM. De ce? În doar 20 de minute, vei începe să simțiți beneficiile.

Iată ce se întâmplă cu corpul tău când renunți la fumat:

  • În 20 de minute, tensiunea arterială și frecvența cardiacă scad, iar temperatura corporală în mâini și picioare crește
  • În 12 ore după renunțarea la fumat, monoxidul de carbon din organism scade până la niveluri joase, iar nivelul oxigenului din sânge crește la normal
  • În 48 de ore: Nu există nicotină rămasă în sistemul tău, iar simțul gustului și al mirosului încep să se refacă. Un efect secundar pe care îl poți întâlni în primele 48 de ore este o ușoară amețeală, deoarece monoxidul de carbon părăsește corpul
  • În două până la 12 săptămâni: Circulația ta sanguina se îmbunătățește, mersul pe jos devine mai ușor și nu vei mai tuși sau respira greoi la fel de frecvent. Nodurile în gât vor fi mai rare. În câteva luni, vei vedea o îmbunătățire semnificativă a funcției pulmonare. De asemenea, poți constata că în această perioadă ești mai iritabilă, neliniștită și deprimată, ca parte a procesului de retragere
  • În decurs de 3 până la 9 luni: funcția pulmonară se va îmbunătăți cu până la 10%, pe măsură ce se vor dezvolta noi celule în plămâni. Acest lucru va diminua orice tuse, nodurile în gât și problemele de respirație pe care le-ai avut în timp ce fumai
  • Într-un an, riscul de boală coronariană și atac de cord este redus la jumătate față de cel al unui fumător
  • În termen de 5 ani, riscul de accident vascular cerebral ajunge la fel ca cel al unui nefumător, iar riscurile multor tipuri de cancer (bucal, esofagian, col uterin) scad semnificativ
  • În decurs de 10 ani, riscul de a muri de cancer pulmonar este redus la jumătate și riscurile de cancer de laringe și pancreas scad
  • În decurs de 15 ani, riscul de boală coronariană scade la nivelul unui nefumător; s-a redus și riscul de a dezvolta BPOC (boala pulmonară obstructivă cronică). De asemenea, pielea ta ar trebui să se fi recuperat complet din distrugerea asociată cu fumatul, revenindu-i strălucirea, fermitatea și elasticitatea (citește aici mai multe despre cum să-ți îngrijești pielea)

Un număr mare de studii au arătat că renunțarea la fumat poate reduce în mod semnificativ riscul de cancer datorat fumatului, comparativ cu continuarea acestui viciu nesănătos. Și cu cât te oprești mai devreme, cu atât mai bine.

Renunțarea la fumat, la fel ca și pierderea în greutate, poate aduce o îmbunătățire drastică stilului tău de viață și sănătății în moduri în care nici nu te aștepți. Renunțarea este cel mai bun lucru pe care îl vei face vreodată.
Iar dacă vrei să te laşi de fumat dar dependenţa de nicotină te împiedică să faci acest lucru, află că există și tratamente medicamentoase care te pot ajuta.

Îți recomandăm și:

Adaugă un comentariu

avatar
  Abonează-te  
Notifică-mă